Elena isi lasa bratul sa cada moale peste marginea patului. Era foarte obosita dar foarte fericita. Fiecare fibra din trupul ei tipa de oboseala dulce, fiecare frantura de suflet tipa de bucurie. Era atat de bine!
Mike se intoarse din baie, cu apa de la dus inca picurand de pe el, si cu o expresie de multumire enorma pe fata.
- Ce faci, iubire? o intreba Mike, sarutand-o pe lobul urechii, usor si rapid, apoi se tranti pe partea lui de pat, cu un zgomot hazos.
- Mi-e bine, iubire, mi-e bine de tot…. sopti Elena, incet si cu grija parca, pentru a nu se obosi prea tare si pentru a nu risipi senzatia aceea de sfericitate in care salasluia de mai mult de un sfert de ora.
- Ce zici, iubito, asteptam sa treaca ploaia? Ca e asa de bine aici, ne e atat de bine ca nici nu trebuie sa plecam din sfera noastra de fericire!
- Of, Mike, cum stii tu sa rotunjesti cuvintele, cum le rasfeti parca…. felul tau de a vorbi seamana cu sarutul tau, bun, rotund, perfect, minunat.
- Ei, nici chiar asa. Vrei sa ma faci sa devin increzut?
- Nu, chiar nu vreau asta… susura Elena si se intoarse lenesa pe partea stanga, abia asteptand sa isi simta bataile inimii innabusite de perna, si preluate de asternutul mototolit pe care il tinea sub ea cu nonsalanta aceea pe care numai oamenii foarte fericiti o au.
- Hai sa dormim aici, iubire… - spuse Mike. E frumos si curat si ne putem cauta mai bine unul pe celalalt, nu-i asa?
- Da, iubire… - spuse Elena cu o supunere neobisnuita pentru o femeie ca ea.
Zambetul lui Mike parea ca inunda camera aceea de motel, in care intrasera purtati de furtuna launtrica ce coincidea in mod misterios cu furtuna de afara. Numai ca furtuna lor era facuta din iubire si dorinta, din soapte si saruturi, cautari si gasiri, cereri si impliniri, toate la un loc, intr-un vartej al trupului si al sufletului.
Isi abandonasera amandoi toate activitatile pe care le reclama realitatea fiecaruia, creindu-si o meta-realitate, numai a lor, ca o spirala spre un infinit numai de ei simtit, numai de ei gasit.
Elena uitase complet de hartuiala urata la care fusese supusa in ultimele luni de ea insasi, intr-un impuls aproape sinucigas, de demolare a propriei fapturi. Se aruncase orbeste intr-o suita de minciuni pe care le orchestrase cu abilitate pentru a-l strivi pe omul pe care voia sa lase impresia ca il iubeste, sau cel putin asa credea ea atunci, in timp ce la momentul adevarului s-a dovedit ca tot ce spusese si facuse era doar inca o nerusinata manevra a ei, facuta aproape instinctiv, dintr-un instinct feminin de pradatoare. Offff!
Mike venea din izolarea pe care si-o autoimpusese, ca un fel de asceza purificatoare, ca o nevointa pentru un urcus spre sinele superior, care e mai aproape de adevarul divin. Isi lasase aproape toate afacerile, isi cautase doar drumul lui, calea aceea pe care o simtea atat de intens desenata in el, in cer si pe pamant. Voise aceasta asceza, o traise intentionat. Numai ca spre deosebire de alti asceti, el nu-si pierduse nimic din farmecul eaxtraordinar al masculinitatii luminoase si frematatoare care il caracteriza si nici abilitatile de iubit pasionat si dedicat.
Veneau parca din sensuri diferite, unul de jos si celalalt de sus, ca sa se intalneasca in aceasta flacara a iubirii neverosimile, pasiune de carne si de suflet deopotriva, spirala vie in acest destin nesatios care ne amesteca vietile pentru delectarea zeilor sau a cine stie caror puteri misterioase.
Parca surprinsi in acelasi moment de o presimtire astrala, Elena si Mike se intoarsera unul spre celalalt si se pierdura intr-un sarut prelung, adanc, sfasietor de bun, un sarut pentru care toate amintirile lor de pana acum pareau doar niste picaturi neinsemnate. Un sarut infinit, care parea sa ii absoarba complet, deodata cu tot cosmosul!
(va urma)
